*) Articol actualizat la 300 de raspunsuri primite de la fotografii de nunta din Romania in 21.01.2018
Pe 17 ianuarie am deschis un sondaj in randul fotografilor de nunta din Romania pentru a masura nivelul de implicare al acestora in promovarea afacerii lor pe cea mai mare retea de socializare, Facebook. De mai bine de 10 ani, mai precis din 6 noiembrie 2007, cand Facebook a anuntat ca introduce Facebook ads pentru paginile de business, reteaua de socializare reprezinta un instrument important de comunicare si promovare pentru fotografii de nunta si, chiar daca algoritmul s-a schimbat de mai multe ori in tot acest timp, implicarea acestora in a-si promova afacerea a crescut exponential.
Sondajul inceput de noi, la WEDDCAMP, ramane deschis si ne propunem sa strangem cat mai multe raspunsuri in urmatoarele luni.
87,8% dintre fotografii de nunta din Romania folosesc Facebook pentru a-si promova activitatea
Asta nu este o noutate, Facebook este gratuit (aici ma veti putea contrazice: e gratuit da, dar Facebook ne foloseste si ne masoara comportamentul de consumatori pentru a il vinde companiilor). Facebook a fost si este inca un tool foarte util pentru afacerile de fotografie de nunta la inceput de drum, cu o vechime mai mica de 3 ani. La inceput nu putem vorbi foarte mult despre “word of mouth”, iar costurile pentru promovarea clasica (in reviste, pe bloguri, la targuri, directoare, concursuri de fotografie etc) sunt mai mari. Din experienta mea, majoritatea fotografilor de nunta la inceput de drum nu are un plan de afaceri bine stabilit, exista o mai mare preocupare catre deprinderea si imbunatatirea skillurilor de fotografie (compozitie, tehnica) combinata cu Gear Acquisition Syndrome. Asadar, investitiile sunt directionate catre cumpararea excesiva de echipament si catre workshopurile de fotografie.
In astfel de conditii, retelele de socializare ofera o alternativa de promovare ieftina.
Rezultatele sondajului nostru mai arata ca pentru 55,7% dintre fotografii de nunta din Romania, Facebook reprezinta intre 50 si 100% din efortul total de promovare, pentru 20% reprezinta intre 21 si 50% din efortul total de promovare, pentru 12% reprezinta intre 1 si 20% din efortul de promovare, in timp ce 12.3% nu folosesc Facebook pentru promovarea activitatii.
Dintre cei 87,8% fotografi de nunta din Romania care folosesc Facebook, 76,7% investesc in reclame pentru a-si promova activitatea
Pentru ca vorbim de o alternativa de promovare ieftina si cu rezultate mai bune decat promovarea clasica, fotografii de nunta au inclus in planul lor de afaceri si un buget pentru reclame. Conform sondajului nostru, pentru 64.3% bugetul este mai mic sau egal cu 500 de lei lunar, in timp ce restul de 12,4% aloca bugete mai mari de 500 de lei lunar.
Pentru ca mi-a fost mai la indemana, am facut o scurta analiza a investitiei in promovarea pe Facebook, dar si a eficientei acesteia, la photochic.ro. Din iulie 2010 si pana in prezent, costul total al promovarii pe Facebook a fost 13990 USD, iar de aici rezulta un buget de 179.35 USD/lunar. Am stabilit media cursului USD/RON din iulie 2010 pana in ianuarie 2018 la 3.5 RON/USD, iar media lunara in lei este 627.72.
Insa, bugetul de promovare a fost mai mare in primii trei ani de viata ai business-ului, fiind o afacere noua, fara o baza reala de clienti. Intre iulie 2010 si iulie 2013, am investit in promovarea pe Facebook 8771 USD, adica o medie de 243 USD lunar. Transpus in clienti, intre iulie 2010 si decembrie 2010, 10 cupluri care ne-au contractat ne-au gasit pe Facebook, ianuarie 2011 – decembrie 2011, 14 cupluri, ianuarie 2012 – decembrie 2012, 13 cupluri, ianuarie 2013 – iulie 2013, 11 cupluri. Desigur, contractele semnate au reprezentat intre 5 si 7% din numarul total al cererilor venite de pe acest canal.
Daca sunteti pasionati de astfel de analize, daca vreti sa intelegeti mai bine unde si cat sa investiti, va recomand sa aveti in formularul de contact un camp obligatoriu de “Cum ati ajuns la mine/noi?” si sa va tineti evidenta cerererilor si a conversiilor intr-un excel. De asemenea, perioada in care investiti in reclama pe Facebook este importanta.
Nu am neglijat niciodata site-ul, iar 80% dintre promovarile noastre au avut ca landing page prima pagina a site-ului, despre care sunt de parere ca ar trebui sa fie oglinda business-ului nostru, iar masuratorile ar trebui facute pe site si nu in alta parte. La inceput, Facebook a insemnat 80% din efortul nostru de promovare, restul de 20% a fost atribuit Google si optimizarii pentru acest motor de cautare. In primii trei ani nu am trimis materiale catre bloguri, nu am fost membri ai niciunui director de fotografie si nu am participat la niciun concurs de fotografie de nunta, in schimb am investit in cursuri si workshopuri de fotografie. Asta nu inseamna ca voi, cei la inceput de drum in fotografia de nunta, trebuie sa ne urmati exemplul. Astazi, blogurile, directoarele si concursurile de fotografie sunt un foarte bun motor de promovare.
26,7% dintre fotografii de nunta care au cumparat reclama Facebook spun ca au investit mai mult in reclama in trecut, in timp ce 57,7% spun ca investesc la fel sau mai mult in prezent
O scurta concluzie arata ca interesul fata de promovarea platita pe Facebook a crescut in ultimii ani in randul fotografilor de nunta din Romania, dar in acelasi timp poate sa insemne si o neintelegere a mecanismului de targetare a potentialilor clienti, neintelegere ce aduce cu sine o irosire consistenta a bugetului alocat (fara a avea rezultate) si o crestere a investitiei in speranta obtinerii de noi contracte.
2013-2015 a reprezentat perioada “exploziei” directoarelor de fotografie, dar si a concursurilor, iar acest aspect nu a trecut neobservat la photochic.ro. Dupa trei ani de activitate, promovarea prin “word of mouth” a prins contur. Insa, astfel de promovare poate avea si parti mai putin eficiente: spre exemplu, un client care a ajuns in 2015 printr-o recomandare de la un client din 2012 are aceleasi asteptari ca in 2012, chiar daca experienta si pretul au crescut intre timp. Astfel, am hotarat sa investim in continuare in canalele care ne pot aduce clienti adaptati la experienta momentului respectiv. In prezent, 40% dintre clientii nostri vin prin recomandari de la clienti din trecut.
Astfel, in aceasta perioada am redus din bugetele pentru promovarea pe Facebook si le-am redirectat catre directoare si concursuri de fotografie, dar si catre bloguri specializate. Asta a insemnat “sanatate” pentru site-ul nostru (am primit linkuri importante de pe site-uri specializate si ne-am indreptat catre o audienta noua).
Directoare de fotografie si concursuri in care merita sa investiti – care va pot aduce si clienti:
- fotografi-cameramani.ro / un catalog din ce in ce mai vizibil pe piata din Romania, cu un concurs important
- Fearless Photographers / multi clienti din Romania stiu despre aceasta lista
- ISPWP (International Society of Professional Wedding Photographers) – pana la schimbarea site-ului si a structurii linkurilor, ISPWP avea o pozitionare foarte buna; a fost o perioada in care au pierdut autoritate, dar pare sa isi fi revenit in ultimele luni
- MyWed Wedding Photographers – un director cu o autoritate mare, merita sa aveti un link acolo – la nivel de conversii, personal, am avut una singura
- mai sunt si alte directoare unde e bine sa fiti prezenti, dar sfatul meu este sa investiti doar acolo unde aveti beneficii
Bloguri si reviste:
- eu am investit doar in WEDMAG si Junebug Weddings, singurul care mi-a oferit rezultate a fost WEDMAG
- desigur, sunt alte zeci de bloguri unde merita sa incercati, majoritatea straine – aveti aici o lista
In acelasi timp, in 2015, Facebook a introdus un instrument nou pentru a ajuta advertiserii: Facebook Pixel, dar si un algoritm nou prin care postarile de pe paginile de business nu mai ajungeau organic decat la 3-5% dintre urmaritori. Facebook Pixel a insemnat audiente mult mai specifice si pierderi mai mici de buget pe audiente care nu isi atingeau tinta. Practic, cu acelasi buget se pot genera mai multe conversii. Provocarea a fost ajutarea cresterii reach-ului organic cu promovari necostisitoare si bine targetate. 2015 a insemnat pentru noi si inceputul ascensiunii: in 2015 am fotografiat 72 de evenimente (47 de nunti si 25 de botezuri dintre care 35% au venit de pe Facebook, 30% din recomandari de la fosti clienti sau prieteni, 15% din cautari pe Google, 10% din recomandarile altor colegi din industrie – fotografi, wedding planneri, floristi, etc, 5% din directoarele de fotografie si 5% din e-mail marketing/newsletters). Desi e-mail marketing-ul nu ne-a adus multi clienti noi, a functionat excelent pe partea de upselling.
Schimbarile algoritmului Facebook in 2018, cum va afecta asta fotografii de nunta si ce solutii si alternative avem?
Pe 11 ianuarie, Facebook a anuntat ca va schimba algoritmul “News feed-ului” si va prioritiza continutul publicat de prieteni, familie, dar si cel de pe grupuri, in detrimentul stirilor si al continutului publicat pe paginile de business. Scopul? Cel pentru care Facebook a fost conceput initial, interactiunea dintre prieteni. In acelasi timp, paginile de business vor inregistra scaderi semnificative de reach organic. Din punctul meu de vedere, pentru noi, fotografii de nunta, exista o parte intunecata si una luminoasa.
Partea intunecata: Nu multi fotografi de nunta au investit in cresterea audientei paginii lor de Facebook (numar de fani), marea majoritate a business-urilor de fotografie de nunta din Romania are pagini cu mai putin de 15000 fani. Daca pentru paginile mari reach-ul organic va fi foarte mic, pentru cele cu 15000 de fani sau mai putin va fi aproape inexistent. Conform Facebrands, singurele pagini din Romania cu peste 100000 de fani sunt ale lui Marian Sterea si Adora Studio. Asta inseamna si costuri mai mari cu reclama. Exista, totusi, sansa ca utilizatorii care interactioneaza cu pagina sa creeze reach organic prin conturile lor.
Reteaua îmbatranește, din ce in ce mai multi tineri o parasesc sau o evita din cauza de “too much drama”, temele politice si sociale fiind contradictorii cu promisiunea escapismului digital. Mai mult, pentru generația Y/Z, aceasta forma de socializare ”generalista” nu mai are relevanta, deoarece indeplineste mediocru o serie de servicii pe care alte aplicatii le rezolva admirabil. Pentru chat exista Whatsapp, cu bonus de intimitate si criptare. Pentru dating si sex exista Tinder. Pentru live-uri, vanitate si comunicare vizuala exista Instagram si Snapchat. Pentru dezbateri, stiri obscure si trolaj fin exista reddit. Facebook traieste pe propria piele amurgul paradigmei “sistem de operare”, intr-un prezent al niselor satisfacute de aplicatii dedicate. – scrie Vlad Tausance, intr-un note pe Facebook
Nimic mai adevarat. Pentru noi, fotografii de nunta, adevarata provocare de astazi ar trebui sa fie cucerirea audientei 16-23 ani, adica mirii de maine (viitorii clienti). Asta daca vrem sa mai avem de munca in urmatorii 5-6 ani. Iar aceasta audienta are deja preocupari pe alte retele de socializare.
Partea luminoasa: Pentru fotografii de nunta care au investit timp in cresterea conturilor personale (au 5000 de prieteni si cel putin tot atatia urmaritori), noile schimbari vor reprezenta un avantaj. Fotografia de nunta este (inca) un domeniu care se bazeaza mult pe experiente personale, iar clientii vin atunci cand simt o legatura emotionala cu fotograful. Legatura emotionala se poate crea atat prin fotografii, dar si prin hobby-uri si activitati comune. Spre exemplu, esti fotograf de nunta, iti plac catararile pe munte si scrii pe contul tau de Facebook despre experientele tale de catarator? Este foarte probabil ca cei din lista ta, pasionati de escalada, sa rezoneze si cu fotografia ta de nunta.
Transformarea Facebook-ului nu ii impedica pe fotografii romani de nunta sa investeasca in continuare in reclama pe Facebook.
50,3% dintre fotografii romani de nunta care investesc in reclama pe Facebook vor sa investeasca mai mult pe viitor, 42,7% nu vor sa investeasca mai mult pe viitor, in timp ce 7% nu mai vor sa investeasca deloc
Ce e de facut pe viitor, in general, si ce este de facut pentru cei care vor sa investeasca mai mult in Facebook?
- da, una dintre optiunile pe care le avem este sa ne marim bugetele pentru reclama pe Facebook si sa cream audiente mult mai specifice ca sa nu ne irosim bugetele;
- am scris mai sus ca site-ul personal este oglinda afacerilor noastre, a fotografilor de nunta, faceti mai multe trimiteri catre site pe contul personal, dar si pe pagini (linkuri directe, nu fotografii cu link in descriere). In acelasi timp, creati continut unic si cu sens care ar putea incuraja audienta voastra sa interactioneze cu experientele voastre (atat de la nunti, dar si din viata personala – asta daca aveti in vedere sa va expuneti si o parte din viata personala pe Facebook);
- era “Like and share if you care, sharing in caring” a apus, astfel de continut cu incurajarea audentei sa reactioneze va fi penalizat – intelegeti algoritmul care pune mai mult accent pe interactiuni, dar nu incercati sa-l pacaliti. Faceti teste, inclusiv cu reclamele (mai multe ads-uri cu fotografii si texte diferite, vedeti care functioneaza cel mai bine);
- creati mai mult continut video (slideshowuri, clipuri despre munca voastra, Facebook live). Videourile sunt inca prioritizate de noul algoritm, insa live-urile vor fi si mai favorizate – pentru ca genereaza interactiuni cu audienta. Este poate singurul lucru care functioneaza concret;
- incurajati clientii sa va urmareasca paginile, ca in exemplul de mai jos:
- investiti-va timpul si impartasiti cunostintele voastre pe grupurile din care faceti parte – va invitam pe grupul WEDDCAMP Community sa participati la discutii;
- participati la conferinte si evenimente dedicate fotografiei de nunta. Stiu, sunt putine in Romania, dar nu le ratati pe alea care sunt. O sa fiti surprinsi de cate relatii de prietenie o sa dezvoltati si cate lucruri o sa invatati din discutiile live cu alti fotografi. Si inca ceva, prietenii fotografi va pot recomanda atunci cand sunt ocupati;
- experimentati si pe alte retele: Instagram, Google Business, WhatsApp Business, Snapchat;
- e-mail marketing-ul inca n-a murit, experimentati cu newsletterele. Daca veniti la WEDDCAMP, aveti posibilitatea sa participati la un curs interactiv despre folosirea newsletterelor in fotografia de nunta. Participantii la conferinta au un pret preferential;
- trimiteti materiale spre a fi publicate pe bloguri de specialitate, dedicate nuntilor sau fotografiei de nunta (sunt o sursa foarte buna de noi clienti).
La sondajul nostru au raspuns, pana acum, 300 de fotografi de nunta din Romania. Contribuie si tu!
Fotografii au mai fost intrebati si pe ce alte canale isi investesc timpul si resursele. Iata ce au raspuns:
- Investesc in propriul site si SEO – 37% (111 raspunsuri)
- Instagram – 31,3% (94 raspunsuri)
- Directoare de fotografie de nunta – 22,7% (68 raspunsuri)
- Google AdWords – 21,7% (65 raspunsuri)
- Investesc doar in Facebook – 16% (48 raspunsuri)
- Diverse concursuri de fotografie de nunta – 15,7% (47 raspunsuri)
- Bloguri (articole pe alte bloguri) – 10,3% (31 raspunsuri)
- Reviste online – 5% (15 raspunsuri)
- Anunturi OLX – 0,3% (1 raspuns)
- Vimeo – 0,3% (1 raspuns)
- Nu investesc in niciun canal online – 15,3% (46 raspunsuri)
Au fost si pareri PRO si CONTRA cresterii bugetului de promovare pe Facebook
Pareri CONTRA:
Nu mai ajung reclamele la clienti.
Lipsa de randament.
Incerc sa ma promovez fara sa investesc bani.
Nu este o campanie tintita, asa cum e in cazul AdWords.
SEO este mult mai ok decat facebook, pe Google ajung mult mai repede la clienti.
Ponderea clientilor veniti din canale clasice si recomandari directe este mai mare, si adesea sunt clienti mult mai avizati. Zona de reclama de foto de nunta a inceput sa fie foarte folosita de alti fotografi de o calitate mai indoielnica.
Peste 90% din clientii pe care ii avem vin din recomandari directe, facebook-ul este doar pentru vizionarea cu usurinta a portofoliului.
Cred ca investitia in propriul site si in Google este mai eficienta.
Nu mi-a adus promovarea sau rezultatul scontat. Reclama a fost targetata specific insa populatia la care a ajuns si care a interactionat cu site-ul meu, desi se potrivea segmentului de varsta si locatie nu se potrivea cu tipul de client pe care mi-l doresc. Din acest motiv prefer word of mouth, blogul si instagramul care deocamdata par sa-mi aduca trafic din partea utilizatorilor pe care ii targetez.
Principalul motiv este ca exista cerere suficienta. Singurul motiv pentru care investesc in promovare online (pe Facebook) este directionarea cererii in zona nuntilor pe care mi le doresc (nunti in alte tari, nunti cu detalii frumoase, nunti in alta zona a tarii decat Muntenia).
Pareri PRO:
Pentru a crea imagine si o scurta prezentare a brandului, mai ales pentru potentialii clienti care vin din recomandari si pentru a mentine activa legatura cu cei pe care ii cunoastem deja de la eveneimente si sunt potentiali clienti in viitorul apropiat.
In trecut nu am investit mai mult in promovarea pe Facebook. Consider ca a fi prezent in online este un “must”. Cu cat esti mai vizibil si lumea stie de tine, cu atat cresc sansele de a semna noi contracte.
Popularitate mare.
Datorita numarului mare de persoane care au cont pe facebook, fiind si posibili vizitatori ai paginii pe care vreau sa o promovez.
Facebook-ul este cel mai rapid si usor mod de distribuire a fotografiei catre lumea virtuala.
Vreau sa fac afacerea cunoscuta in alte zone.
Tot timpul voi incerca sa investesc acolo unde am cel mai mare impact si de unde am si cel mai bun feedback, nu conteaza ca e facebook/instagram/adwords…incerc sa fiu peste tot!
Pentru notorietate.
Impact maxim. Cele mai multe evenimente vin de pe aceasta platforma.
Foarte multe dintre comenzi le primesc direct pe Facebook.
Daca iti plac articolele de pe blogul WEDDCAMP, aboneaza-te ca sa le primesti pe mail atunci cand apar!
Nota de subsol: *) Promovarea pe Facebook nu este o “stiinta” exacta, parerile emise si datele despre business-ul sau prezentate in acest articol sunt ale autorului, iar alte date prezente sunt rezultatul unui sondaj la care au participat, pana acum, 300 de fotografi de nunta din Romania. Pe masura ce vom primi si mai multe rezultate, vom actualiza acest articol.