Devine Panasonic, prin Lumix S5, un competitor pe piața camerelor foto mirrorless?

Portret panasonic s5

Pentru cei care mă știți deja, cunoașteți că sunt un mare fan Sony și că am îmbrățișat, în 2018,  tehnologia lor și sistemul de focus performant și precis. Am avut în geantă un Sony A7III, pe care l-am schimbat mai târziu cu un Sony A9 și, momentan, doar două obiective: un Sony 35 mm cu 2.8 și un Sony 55 mm cu 1.8. Dar am pe lista de dorințe un 24-70 mm cu 2.8 pe care l-am folosit și testat la mai multe nunți. Mă gândesc serios să investesc banii din grant pe unul. Mai am și opțiunea să aștept noul Sony A7IV, asta dacă lansarea lui se va întâmpla în primul trimestru al lui 2021.

Acum mai bine de o lună am primit propunerea să testez noul Panasonic S5 și să fac o evaluare personală (și subiectivă) a camerei. Mai mult din curiozitate, dar și pentru că îmi plac provocările, am acceptat. Apoi, îmi place să cunosc și să învăț cât mai mult ca să pot să fac diferențe pe viitor.

Am avut surpriza să găsesc o altfel de cameră față de precedentele body-uri de la Panasonic care mi-au trecut prin mâna la ultimul workshop 2Creative din Grecia: S1, S1R și S1H, cu un sistem de focus precis în majoritatea scenelor de fotografiere, bazat pe un algoritm “Deep Learning” de recunoaștere a feței și corpului uman, dar și a animalelor. Așa cum ziceau înainte de lansare, noul lor algoritm recunoaște de 2 ori mai repede fața și ochii și de 5 ori mai repede corpul uman față de frații lui mai mari. Și chiar așa e.

Am testat și m-am jucat cu camera mai mult la meciuri de volei și fotbal, evenimente mult mai dinamice ca nunțile. De fapt, acolo îmi dau seama dacă un sistem se potrivește sau nu pentru nunți, iar în ultimele săptămâni am primit întrebări de la voi dacă Panasonic S5 e mai bun ca Sony A7III sau dacă m-aș baza pe el ca să fotografiez nunți? Înainte să vă răspund, o să va zic că o compartie între o camera lansată în 2018 și una lansată în 2020 nu e tocmai cea mai corectă. Dar da, Panasonic S5 rezolvă la fel de bine și, uneori chiar mai bine ca Sony A7III, multe scenarii de focus și da, aș fotografia nunți cu Panasonic S5, e o camera pe care m-aș baza 100%. Și mulți dintre voi știți că nu promovez sau nu vorbesc despre produse în care nu cred.

La început, am avut doar obiectivul de kit Panasonic 20-60 mm /f 3.5-5.6 însă, pentru workflowul meu și pentru ce fotografiez în mod curent, era nevoie de mai mult, așa că am cerut un 70-200. Am primit unul cu diafragmă 4, dar camera compensează excelent din ISO și are o calitate a imaginii impecabilă la valori ISO mari datorită arhitecturii ISO Dual Native a senzorului. La valori ISO mari, zgomotul de imagine nu e deranjat și nu are culoare.

Gama dinamică e iar un punct forte, cu 14 stopuri, iar la editare detaliile pe shadows se recuperează foarte bine, iar zgomotul de imagine aproape că nu există. Asta mă interesează în mod special pentru că trag subexpus. Un nou plus pentru S5 față de A7III din punctul meu de vedere.

La plusuri aș mai trece ergonomia și faptul că nu e nevoie să personalizez butoanele și dial-urile la fel de mult ca la Sony. Camera se simte foarte bine în mână, degetul mic nu rămâne sub body, iar schimbarea setărilor esențiale se face rapid, procesul fiind destul de intuitiv.

La minusuri și comparativ cu Sony A7III, bufferul e modest, cele 5 cadre pe secundă în modul AF-Continuous (și 7 în AF-single), chiar dacă sunt suficiente pentru majoritatea situațiilor de fotografiere, la sport și acțiune fac diferența. Însă, Panasonic S5, are un mod burst fabulos din care se pot extrage (doar) JPEG-uri de 16 și 8 MP: 60 frameuri pe secundă pentru JPEG-uri de 8 MP și 30 de frameuri pe secundă pentru JPEG-uri de 16 MP. Minusul e că, după fiecare burst, camera își ia ceva timp ca să proceseze imaginile, timp în care nu poate fi folosită. E ideal și foarte util pentru momente decisive. Mai jos două exemple, dintre care unul tras din alergare, toate framurile fiind în focus.

Panasonic S5 mai oferă, pentru fotografii de produs, landscape, arhitectură și, în general, subiecte statice care pot fi abordate de pe trepied, modul Hi-Res Shoot cu raw-uri de 96 și 48 MP. Cum poate o cameră cu un senzor de 24 MP să facă asta? Procedeul e legat de stabilizarea în 5 axe în cameră foarte bună, iar senzorul se mută câte un pixel la un anumit interval de timp captând mai multe cadre succesive pe care le unește.

Ca o conculzie și ca o previziune, văd în Panasonic un jucător important pentru piața mirrorless în următorii ani, asta dacă vor produce și dezvolta o gama mai largă de obiective (cu focală lungă) performante. Pe blogul F64 am scris un review mai stufos al Panasonic S5 și vă invit să-l studiați dacă vreți să va faceți o idee mai amplă.

Facebook Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top

This website is using cookies. By using www.weddcamp.com, you agree to the use of our cookies.